Cand s-au deschis granitele pentru romani si au putut pleca, cei mai multi dintre ei au plecat in Franta, Spania, Italia, Grecia; unii prin tarile nordice, Norvegia, Suedia. Daca in Spania si Italia lucrurile au mers si merg si acum, chiar daca mai scartait, dar merg, in Franta a devenit din ce in ce mai „urat” pentru romanasii nostri. Romii ne-au patat imaginea fara drept de replica, astfel ca am ajuns sa fim asociati cu ei, indiferent daca individul care a injunghiat un om e „colorat” sau nu, indiferent daca francezii vad la coltul unei strazi un sarman care sta cu un carton in mana si cere mila si bani. Pentru ei e roman si cu asta basta.
Dar s-a ajuns prea departe, exagerat de departe cu discriminarea. De mai bine de trei ani, o cunostinta, saraca, absolventa de facultate in Romania, deci fara niciun viitor, lucreaza in Franta; vinde gogosi, bauturi racoritoare si dulciuri prin balciuri. Patronul e un tanar de vreo 35 de ani, platitor de taxe; are si o prietena care il „mulge” de banii facuti de romani. La un moment dat, prietena patronului i s-a adresat romancei spunandu-i ca ea, prietena, este un om, nu un sclav cum este ea, romanca. Asadar, s-a ajuns ca romanii sa fie vazuti ca animale de povara, sclavi pe o „plantatie”, priviti cu dezgust si dispret de niste indivizi de multe ori fara pic de studii, „batuti in cap” si irascibili.
Si daca nu era suficienta povestea aceasta, iata alta. In Anglia, alta tara iubita de romanii doritori sa munceasca la patron strain, o doamna respectabila, englezoaica, se duce la dentist. Dentista e romanca, absolventa de medicina-stomatologie din Romania. Cand aude ca dentista e din Romania, englezoaica ii spune raspicat: „Tu nu trebuia/nu ai voie sa fii dentist. Trebuia sa lucrezi la grajduri, la animale”. Pentru a doua oara, aceeasi poveste: romanul la animale, sclav, prin noroi, mizerie, strainii in „palate” si in conditii de lux, ca doar sunt straini, nu, nu romani fraieri care muncesc pe mai nimic sa-si ingrijeasca copilul bolnav de leucemie, sa-si dea la scoala cei trei copii, sau sa-i plateasca sotului operatia, de exemplu. Care ar fi solutia sa scapam de situatii de genul asta? Sa avem locuri de munca in tara, sa muncim pentru tara noastra, sa ii dam o sansa. Utopie? Poate. De noi depinde.
În pimul rând să avem coloană vertebrală !
ReplyDelete