Poate asa se explica..

Trec printr-o perioada proasta. Asta e clar. Poate asa se explica si faptul ca nu am chef sa scriu, nu am chef sa mai citesc nimic pe net, sa ma informez, sa citesc o carte, sa fac ceva pur si simplu. Macar o parte din lucrurile pe care le faceam inaintea acestei depresii stupide.
In cazul in care va intrebati de ce sufar eu de o depresie, va zic doar ca nu sunt motivata in nici un sens si ca nu am mai nici o ocupatie si ma rog, nu am nici prea mult chef sa caut. Clujul ma deprima groaznic si el, apartamentul ala in care stau e ingrozitor. Mai mult intuneric decat lumina, incep sa ma intreb daca nu e si iarna putin de vina pentru starea mea anormal de proasta.
Ma rog, nu prea conteaza. Toti trecem prin perioade din astea si ne revenim, cumva. Eu am sa plec in mirifica zi de vineri la Brasov si am sa raman acolo timp de 2 saptamani. In care nu vreau sa pun piciorul pe internet, inchid telefonul si dispar de pe Terra. Nu vreau sa mai stiu de nimeni si nimic, de probleme, de bani, de nervi, de stres, de faculta, de carti, de rahaturile minore ale altora, de blogul asta. Nu imi mai pasa. In vacanta asta trec printr-o cura de liniste si a dracu pielea pe ala care imi fute planurile!!!
Cu scuzele de rigoare, pentru limbajul neconventional, ma retrag, cu plecaciuni si alte semne de apreciere, va urez o vacanta misto, sa beti, sa va distrati, sa umblati si sa dansati goi prin casa cat mai mult ( e geniala o astfel de cura, jur).

Credite Terenuri

Din ce in ce mai des in ultima perioada aud cazuri despre banci nu mai vor sa ia ca si ipoteca terenuri fara constructii finalizate. Motivul? Pur si simplu, banca nu doreste sa riste absolut nimic din cauza recesiunii, avand deja mari probleme din cauza provizioanelor uriase datorate creditelor acordate “doare cu buletinul” (asa cum au fost denumite de presa pe parcursul anilor 2008-2009).

O alta piedica in acodarea de credite de nevoie personale, pentru achizitionarea de imobile sau trenuri a fost si Banca Nationala Romana care a schimbat modul de acordare a creditelor ne mai permitand oamenilor sa se indatoreze peste limita impusa de ei. In urma verificarilor intreprinse de catre BNR si bancile au devenit mult mai precaute iar creditele au inceput sa fie acordate din ce in ce mai greu.

La momentul actual bancile mai acorda credite doar acelor persoane care au avut un istoric bun de plata pentru creditele detinute anterior, si care din punct de vedere al veniturilor isi permit un grad de indatorare de max 20%. Mai mult chiar, bancile prefera sa acorde credte noi cu precadere persoanelor care deja au o relatie cu banca in cauza.
   
Din cele mentionate de BNR urmeaza si ale modificari ale conditiilor de creditare pentru achizitiile de terenuri sau imobile.

De exemplu:
-  perioada de creditare nu va mai fi de maxim 35 de ani ci va fi micsorata la 30 ani.
- moneda creditarii va fi RON, incercand sa excluda definitiv creditarea in Euro, aceasta fiind permisa doar acelor persoane care isi vor primi salariul in Euro.
- avansul, care va varia tot in functie de moneda creditarii, este posibil sa ajunga si pana la 30% din valoarea imobilului.

Prima banca din Romania care a luat atitudine fata de creditarea in EURO a fost Banca Comerciala Romana. Totusi incepand cu primele luni ale 2013 nu va mai fi singura, acestei initiative aturandu-se si BRD-ul si ING-ul conform declaratiilor publice.

Vrei să împărţim?

Co-bedding sau împărţirea aceluiaşi pat este o tehnică folosită în spitale în cazurile gemenilor “livraţi” înainte de termen. În general, copiii născuţi prematur vin pe lume cu varii probleme medicale sub formă de organe vitale nedezvoltate. Practic, simt nevoia să mai stea sub cloşcă, motiv pentru care sunt băgaţi în incubatoare şi susţinuţi de nişte aparate magice care le permit să prindă destule puteri pentru a putea sparge de unii singuri coaja. Din păcate, incubatorul nu poate suplini un pântec, iar aparatele, dragostea maternă sau doar dragostea.

În multe din cazurile gemenilor născuţi prematur, unul dintre ei se dovedeşte sănătos, în timp ce celălalt întâmpină probleme în a-şi face loc în lumea asta. Tehnica împărţirii aceluiaşi pat presupune ca cei doi bebei să fie aşezaţi în acelaşi pat/incubator. Efectele?  Miraculoase. Printr-un fel de minune, copilul sănătos pare să-i transmită celui bolnav, ei bine, sănătate. Nu scriu despre o excepţie, nu scriu despre câteva cazuri ivite la zeci de ani diferenţă, co-beddingul s-a dovedit o soluţie reală şi viabilă în îmbunătăţirea vizibilă a unui nou-născut cu probleme medicale. Scepticii vor un răspuns pentru că astfel de întrebări nu suportă mistere. Şi nici nu e vreun mister. Răspunsul este universal valabil şi există cam de la…Adam încoace. Vedeţi voi, se pare că bebeii de la Unitatea de Terapie Intensivă sunt stresaţi şi cred că orice internat la secţia respectivă ar fi. Astfel, al doilea bebel este perceput ca un sprijin, deodată cineva este alături de ei, intervine sentimentul de siguranţă şi de bine. Se conectează! Atât! V-am spus că e simplu, iar dacă credeţi că nu ştiaţi, vă înşelaţi, se întâmplă doar că aţi uitat.

Dacă ar fi să respect formatul acestui blog, ceea ce ar trebui să fac acum, conform celor învăţate la şcoală, este să dedic acest al treilea paragraf unei încheieri, un deznodământ, o concluzie. Mai mult decât atât, încheierea ar trebui să transmită un mesaj deştept, uşor subtil şi în acelaşi timp evident. Dar ce-aş mai putea spune după cele de mai sus? Ah, da, ar trebui să luăm lecţii de la bebeluşi.

Vreau să am valoare!

Mă confrunt cu o problemă destul de delicată în ultima vreme. Nu mai ştiu să scriu. Adică, eu am spus în repetate rânduri că îmi place mai mult să dau din gură decât din degete (ce aiurea a sunat asta!) datorită debitului mult mai ridicat de cuvinte şi a gesticulaţiei. Da, îmi place teribil să dau din mâini când vorbesc, ca un dictator, dacă e să mă iau după maică-mea. În acelaşi timp, consider scrisul mult mai elegant decât exprimarea verbală motiv pentru care, de obicei, îmi trebuie mai bine de-o juma de oră pentru a termina un paragraf. Stai că aşa sună mai bine, stai că aşa e mai subtil, stai că aşa sunt mai tranşant, bla, bla, bla. Toate astea pentru ca la sfârşit să-mi vină să mănânc monitorul.
Apoi, ajung la Filip. Şi ce văd? Posturi scurte, amuzante, isterice, din viaţa de zi cu zi, necâcâite, nepretenţioase, gagici, miros de ţigară, mult reggae şi Peace! Mă gândesc, “băiatul ăsta are valoare”. Şi vreau şi eu. Mi-am ridicat un pseudo-standard care nu îşi are rostul şi mai îmi mănâncă şi timpul. Aşa că gata cu documentarea de ore întregi şi încă pe-atâtea ore cu redactarea subiectului. Dacă vine de la sine, bine, dacă nu…să fie sănătos! Am prea multe tâmpenii-n cap pe care să le las acolo doar pentru că nu ar interesa pe nimeni.
Vreau să am valoare!