Inima a stat in loc, intr-un loc plin de caldura, transpirata de emotie, cu codite pline de romanite, cu maini albe moi, cu obraji firavi si sfiosi, cu degete strambe, cu viata, cu seninatate. cu gene obosite.
Unii nu vad, altii nu stiu, cei mai multi nu baga in seama, majoritatea nici n-ar vrea sa auda. tu nu mai respiri decat pentru un alt spatiu, tu ai uitat sa fii sau nu esti lasat. tu ca om, poti fi ceva mai mult dar refuzi si te complaci in in normalitate. ignoranta poate salva uneori visele, de cele mai multe ori le pastreaza intacte, ignoranta poate lasa zambetul pe buze fara riduri, fara nori. in acelasi timp ignoranta poate ucide, desi e strasnic de buna. aceeasi ignoranta ne face uneori sa dam gres, sa uitam sa strigam cu voce tare ceea ce dorim chiar daca suntem bantuiti de teama ca nicicum, niciunde nu primim nimic.
Viata va fi aici mereu, viata din noi va sta vesnic agatata in fiinta, pana cand ultima suflare va sorbi din ea tot ce inseamna bun, tot ce ne poate tine legati intre pamant si cer, intre apa si soare, intre stele si luna, intre valurile inspumate, prinse si ele in nisip, abia mai respirand.
Dupa aceea totul, chiar totul ne va lasa sa plutim, sa stam asa agati in neant, fara sa mai facem nimic, sa fim intr-o plina nestare sa ne impartasim bucuriei de a fi, fara chinul de a ne mai simti.
Dar ce placere impura, carnala, plina de nesomn, agitata, dureroasa se va mai naste din noi? vom mai avea nevoi? vom mai putea sa simtim placerea plapanda a unui orgasm de dimineata? a unei atingeri de umar, pe o banca, a unei priviri fulgeratoare printre fulgi de nea? sau a unei nelinisti cauzate de apropieri cugetate?
Cateodata te blochezi, spui prostii de teama linistii si a nelinistii sufletesti, cand trupul iti arde si-ti tremura si inima se zbate si ea de bucurie, bucurie pura, plina de nesansa.
Acum ca stiu ca totul s-a sfarsit, imi pot incepe nestarea inainte de vreme, imi pot face pasii lipsiti de umbra... singur. am obosit sa caut, am obosit sa gasesc si sa pierd. am obosit sa nu mai am, am obosit sa-ncerc sa uit, sa sterg, sa plang, sa urlu, sa fiu fericit, am obosit sa umblu si sa nu fiu iubit!
Unii nu vad, altii nu stiu, cei mai multi nu baga in seama, majoritatea nici n-ar vrea sa auda. tu nu mai respiri decat pentru un alt spatiu, tu ai uitat sa fii sau nu esti lasat. tu ca om, poti fi ceva mai mult dar refuzi si te complaci in in normalitate. ignoranta poate salva uneori visele, de cele mai multe ori le pastreaza intacte, ignoranta poate lasa zambetul pe buze fara riduri, fara nori. in acelasi timp ignoranta poate ucide, desi e strasnic de buna. aceeasi ignoranta ne face uneori sa dam gres, sa uitam sa strigam cu voce tare ceea ce dorim chiar daca suntem bantuiti de teama ca nicicum, niciunde nu primim nimic.
Viata va fi aici mereu, viata din noi va sta vesnic agatata in fiinta, pana cand ultima suflare va sorbi din ea tot ce inseamna bun, tot ce ne poate tine legati intre pamant si cer, intre apa si soare, intre stele si luna, intre valurile inspumate, prinse si ele in nisip, abia mai respirand.
Dupa aceea totul, chiar totul ne va lasa sa plutim, sa stam asa agati in neant, fara sa mai facem nimic, sa fim intr-o plina nestare sa ne impartasim bucuriei de a fi, fara chinul de a ne mai simti.
Dar ce placere impura, carnala, plina de nesomn, agitata, dureroasa se va mai naste din noi? vom mai avea nevoi? vom mai putea sa simtim placerea plapanda a unui orgasm de dimineata? a unei atingeri de umar, pe o banca, a unei priviri fulgeratoare printre fulgi de nea? sau a unei nelinisti cauzate de apropieri cugetate?
Cateodata te blochezi, spui prostii de teama linistii si a nelinistii sufletesti, cand trupul iti arde si-ti tremura si inima se zbate si ea de bucurie, bucurie pura, plina de nesansa.
Acum ca stiu ca totul s-a sfarsit, imi pot incepe nestarea inainte de vreme, imi pot face pasii lipsiti de umbra... singur. am obosit sa caut, am obosit sa gasesc si sa pierd. am obosit sa nu mai am, am obosit sa-ncerc sa uit, sa sterg, sa plang, sa urlu, sa fiu fericit, am obosit sa umblu si sa nu fiu iubit!
No comments:
Post a Comment