Din ascunzisurile mintii

Germinatia fiecarui adevar ne pune corpul la teasc. Ne stoarcem viata de cate ori cugetam, incat un ganditor absolut ar fi un schelet ce si-ar ascunde oasele in transparenta gandurilor. Paloarea e culoarea ce-o ia gandirea pe fata omeneasca. Destin nu exista decat in actiune, fiindca numai in ea risti totul, fara sa stii unde vei ajunge. Politica — in sensul de exasperare a ceea ce-i istoric in om — este spatiul fatalitatii, abandonarea integrala a fortelor constructive si destructive ale devenirii. si in singuratate risti totul, dar aici fiind in clar cu ce se va intampla, luciditatea atenueaza irationalul soartei. iti anticipezi viata, iti traiesti destinul ca un inevitabil fara surprize, caci, intr-adevar, ce-i singuratatea daca nu viziunea translucida a fatalitatii, maximum de luminozitate in agitatia oarba a vietii?

Omul politic renunta la constiinta; singuraticul, la actiune. Unul traieste uitarea (si asta e politica); celalalt o cauta (si asta-i singuratatea). O filozofie a constiintei nu poate sfarsi decat intr-una a uitarii. Un om care practica o viata intreaga luciditatea ajunge un clasic al deznadejdii. Femeia ce priveste spre ceva ofera o imagine de o rara trivialitate. Ochii melancolici te invita, dimpotriva, la o distrugere aeriana, si setea de impalpabil pe care ti-o satisface funebrul si parfumatul lor azur te impiedica sa mai fii tu insuti. Ochi ce nu zaresc nimic si din fata carora dispari, ca sa nu le patezi infinitul cu obiectul prezentei tale. Privirea pura a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face sa credem ca a fost candva tovarasa noastra in Rai. Melancolia este o religiozitate fara nevoia Absolutului, o lunecare din lume fara atractia transcendentului, o slabiciune pentru aparentele cerului egala insensibilitatii la simbolul acestuia. Posibilitatea ei de a se dispensa de Dumnezeu — desi indeplineste conditiile initiale ale apropierii de el — o transforma intr-o voluptate, care se satisface cresterii ei proprii si slabiciunilor ei repetate. Caci melancolia este un delir estetic, suficient siesi, steril in mitologie. Nu vei gasi in ea nimic strain unui vis leganat, caci nu genereaza nici o imagine peste cursul etericei sale destramari.

Melancolia-i o virtute la femei si un pacat la barbati. Asa se explica de ce acestia au folosit-o spre cunoastere...Exista in unele surasuri feminine o aprobare duioasa, care te imbolnaveste. Ele se incuiba si se depun pe fondul necazurilor zilnice, exercitind un control subteran. Femeile — ca si muzica — trebuie ocolite in receptivitatile tulburi care maresc pana la lesin pretextele de induiosare. cand vorbesti despre teama, despre teama insasi, in fata unei blonde spiritualizate de paloare si care-si apleaca ochii pentru a suplini prin gest marturisirea, surasul ei frant si amar ti se rostogoleste-n carne si-si prelungeste prin ecouri chinul sau imaterial.

No comments:

Post a Comment