Intr-o vreme am vrut foarte mult sa fiu psihiatru. Iti dai seama cam ce varsta aveam din moment ce credeam ca pentru a putea practica aceasta meserie trebuie sa fac facultatea de psihiatrie! Cand am aflat, insa, ca e nevoie de sase ani de medicine si apoi o specializare pe psihiatrie care ar dura “doar” cinci ani, m-am gandit de doua ori.
Puteam oare sa fac asta? Cu siguranta nu. De ce? Pentru ca ma pasiona psihicul uman, modul lui de functionare, hai sa spunem cel mult functionarea creierului, insa medicina - in niciun caz. Si mereu am fost de parere, chair si cand eram destul de micuta, ca nicio persoana nu poate supravietui la facultatea de medicina ca si student dca nu are un grad extrem de mare de pasiune. Si asta cred si in prezent.
Cum altfel ar putea cineva sa studieze carti intregi in doar cateva zile? Cum altfel ar fi cineva dispus sa piarda practic zece ani - sau chiar mai mult - din propria viata doar ca sa invete continuu? Ca sa nu mai mentionez faptul ca, fiind in Romania, nici macar nu exista siguranta unui loc de munca desi esti un respectabil medic de treizeci si ceva de ani care si-ar dori, si el, sa profeseze.
Este o meserie plina de riscuri careia trebuie sa te dedici cu totul in fiecare moment, inca din clipa in care esti student. Este un lucru de admirat din partea oricui numai pentru decizia de a renunta la majoritatea placerilor vietii pentru acest program haotic de studiu, cursuri, practica si apoi mai mult studiu dupa vreo doua ore de somn si atat.
No comments:
Post a Comment