Afacerile second hand, bine vazute sau nu?

Trebuie sa recunosc ca am fost mereu sceptica si rezervata in privinta produselor second hand. Am intrat in magazine second hand pentru a incerca sa trec peste aceasta prejudecata a mea, sperand ca voi invata o lectie si imi vor dovedi contrariul a ceea ce eu deja aveam adanc inradacinat in minte. Nu s-a intamplat asta, din pacate, sau din fericire. Mirosul din unele magazinele de haine second hand parca iti opreste orice instinct de a mai dori sa cauti printre produse. Astfel de afaceri second hand sunt acum la tot pasul. Le gasesti in orice zona, chiar si in zonele centrale.

Consider ca patronii unor astfel de magazine ar trebui sa realizeze ca oamenii nu prea mai cumpara “ciurucuri” si ca, daca le trec pragul, o fac pentru ca se afla in cautarea unor produse de o buna calitate, dar la un pret mult mai mic. Din ce am mai aflat si eu, sunt magazine second hand care au chiar si haine de firma, care arata impecabil, unele fiind chiar noi. Se mai intampla ca hainele ce nu au fost vandute intr-un anumit sezon, intr-o anumita tara, sa ajunga la noi ca produse second-hand. Pe de alta parte stim cu totii ca exista site-uri pe care oamenii isi vand produsele, de cele mai multe ori second-hand, pentru ca s-au folosit la un moment dat de ele. Astfel de afaceri second hand, in mediul on-line sunt mult mai bine vazute, pentru ca si produsele au o alta calitate, evident una mai buna.

Un astfel de site este si www.folosit.com unde poti gasi o gama variata de produse, de la haine de dama, barbatesti, incaltaminte, accesorii, pana la produse electronice si electrocasnice. Desigur, pe acest site ai norocul sa gasesti chiar si produse noi, cat si produse ce abia daca au fost utilizate si se afla intr-o stare foarte buna. Aici si preturile sunt mult mai mici decat in magazinele de specialitate. Poti gasi chiar si telefoane mobile la preturi foarte bune si nu numai. Exista cate ceva pentru fiecare. In definitiv, prefer site-urile acestea in locul magazinelor clasice

No comments:

Post a Comment