Sunt momente in viata cand trebuie sa vorbim si “despre iubire”. Este inevitabil sa trecem peste acest subiect, precum este inevitabil si sa ignoram sentimentul in sine. De asemenea, subiectul acesta este unul inepuizabil.
Nu cred ca putem trece prin viata fara sa fim pusi fata in fata cu “iubirea”. Inca din primii ani de viata invatam sa ne iubim parintii, fratii, bunicii si familia extinsa. In acelasi timp invatam sa fim iubiti. Ceva mai tarziu descoperim valoarea prieteniei si invatam sa ii iubim sincer si inocent si pe cei pe care ii consideram a fi prietenii nostri. Peste putin timp, ajungem sa cunoastem si iubirea pentru aproapele nostru, atractia fizica respectiv dragostea. Incepem cu fluturasii in stomac, tinutul de mana, saruturile, stransul in brate, si nu in ultimul rand, ajungem la iubirea fizica, respectiv sexul. Sunt nenumarate forme de iubire.
Eu cred sincer si in iubirea pentru animale si in cea pentru mediul inconjurator. Prin intermediul iubirii reusim sa oferim si altora, fie ca vorbim de fiinte umane, de animale sau de natura, cate putin din ce avem noi mai bun de daruit. Interesant este ca daruind ceea ce avem noi mai bun, devenim si mai buni. Stocul de iubire este infinit, atat timp cat nu suntem raniti sau increderea nu ne este afectata.
Cand vorbim despre iubire, este la fel de important sa dai, cat este sa si primesti.
Nu cred ca trebuie sa existe fiinta in lumea aceasta care sa fie deprivata de sentimentul iubirii, fie ca vorbim de iubire parinteasca, de iubirea platonica, de iubirea pentru diviniate, pentru natura si animale sau iubire pentru cel sau cea pe care inima l-a ales sau a ales-o.
De asemenea, cred ca este important sa nu ne pierdem pe noi insine in procesul iubirii pentru altii si sa uitam de cea mai importanta dintre iubiri, iubirea pentru sine. Balanta trebuie sa fie echilibrata. Sincer, sunt de parere ca putem sa daruim iubire adevarata doar daca ne iubim, in prima instanta, pe noi. Acelasi proces se aplica si in cazul primirii sentimentului de iubire. Daca stiu ca merit sa fiu iubit sau iubita, atunci voi accepta mai usor sentimentul cand vine din partea altora.
Unul dintre cele mai greu de suportat lovituri de la viata, din punctul meu de vedere, este ca increderea si iubirea sa iti fie inselate. In momentul in care incepi sa iubesti, incepi sa rupi putin, cate putin din sufletul tau. Prin iubire, sufletul tau va ajunge negresit cei iubiti. Si cand sufletul iti este smuls din piept, cum sa nu fii daramat? Cel mai probabil vei fi. Dar, in astfel de cazuri, este bine de stiut ca “timpul le vindeca pe toate”.
In concluzie pot sa spun si sa imi sustin punctul de vedere: in absolut orice din viata, fie ca vorbim de iubire, de familie, de scoala etc., trebuie sa invatam sa pastram un echilibru. Cel mai important este sa invatam ca pentru a putea darui tot ce avem noi mai bun, trebuie mai intai sa devenim cei mai buni pentru noi si pentru cei din jur.
Nu cred ca putem trece prin viata fara sa fim pusi fata in fata cu “iubirea”. Inca din primii ani de viata invatam sa ne iubim parintii, fratii, bunicii si familia extinsa. In acelasi timp invatam sa fim iubiti. Ceva mai tarziu descoperim valoarea prieteniei si invatam sa ii iubim sincer si inocent si pe cei pe care ii consideram a fi prietenii nostri. Peste putin timp, ajungem sa cunoastem si iubirea pentru aproapele nostru, atractia fizica respectiv dragostea. Incepem cu fluturasii in stomac, tinutul de mana, saruturile, stransul in brate, si nu in ultimul rand, ajungem la iubirea fizica, respectiv sexul. Sunt nenumarate forme de iubire.
Eu cred sincer si in iubirea pentru animale si in cea pentru mediul inconjurator. Prin intermediul iubirii reusim sa oferim si altora, fie ca vorbim de fiinte umane, de animale sau de natura, cate putin din ce avem noi mai bun de daruit. Interesant este ca daruind ceea ce avem noi mai bun, devenim si mai buni. Stocul de iubire este infinit, atat timp cat nu suntem raniti sau increderea nu ne este afectata.
Cand vorbim despre iubire, este la fel de important sa dai, cat este sa si primesti.
Nu cred ca trebuie sa existe fiinta in lumea aceasta care sa fie deprivata de sentimentul iubirii, fie ca vorbim de iubire parinteasca, de iubirea platonica, de iubirea pentru diviniate, pentru natura si animale sau iubire pentru cel sau cea pe care inima l-a ales sau a ales-o.
De asemenea, cred ca este important sa nu ne pierdem pe noi insine in procesul iubirii pentru altii si sa uitam de cea mai importanta dintre iubiri, iubirea pentru sine. Balanta trebuie sa fie echilibrata. Sincer, sunt de parere ca putem sa daruim iubire adevarata doar daca ne iubim, in prima instanta, pe noi. Acelasi proces se aplica si in cazul primirii sentimentului de iubire. Daca stiu ca merit sa fiu iubit sau iubita, atunci voi accepta mai usor sentimentul cand vine din partea altora.
Unul dintre cele mai greu de suportat lovituri de la viata, din punctul meu de vedere, este ca increderea si iubirea sa iti fie inselate. In momentul in care incepi sa iubesti, incepi sa rupi putin, cate putin din sufletul tau. Prin iubire, sufletul tau va ajunge negresit cei iubiti. Si cand sufletul iti este smuls din piept, cum sa nu fii daramat? Cel mai probabil vei fi. Dar, in astfel de cazuri, este bine de stiut ca “timpul le vindeca pe toate”.
In concluzie pot sa spun si sa imi sustin punctul de vedere: in absolut orice din viata, fie ca vorbim de iubire, de familie, de scoala etc., trebuie sa invatam sa pastram un echilibru. Cel mai important este sa invatam ca pentru a putea darui tot ce avem noi mai bun, trebuie mai intai sa devenim cei mai buni pentru noi si pentru cei din jur.
No comments:
Post a Comment