Mă confrunt cu o problemă destul de delicată în
ultima vreme. Nu mai ştiu să scriu. Adică, eu am spus în repetate
rânduri că îmi place mai mult să dau din gură decât din degete (ce
aiurea a sunat asta!) datorită debitului mult mai ridicat de cuvinte şi a
gesticulaţiei. Da, îmi place teribil să dau din mâini când vorbesc, ca
un dictator, dacă e să mă iau după maică-mea. În acelaşi timp, consider
scrisul mult mai elegant decât exprimarea verbală motiv pentru care, de
obicei, îmi trebuie mai bine de-o juma de oră pentru a termina un
paragraf. Stai că aşa sună mai bine, stai că aşa e mai subtil, stai că
aşa sunt mai tranşant, bla, bla, bla. Toate astea pentru ca la sfârşit
să-mi vină să mănânc monitorul.
Apoi, ajung la Filip.
Şi ce văd? Posturi scurte, amuzante, isterice, din viaţa de zi cu zi,
necâcâite, nepretenţioase, gagici, miros de ţigară, mult reggae şi
Peace! Mă gândesc, “băiatul ăsta are valoare”. Şi vreau şi eu. Mi-am
ridicat un pseudo-standard care nu îşi are rostul şi mai îmi mănâncă şi
timpul. Aşa că gata cu documentarea de ore întregi şi încă pe-atâtea ore
cu redactarea subiectului. Dacă vine de la sine, bine, dacă nu…să fie
sănătos! Am prea multe tâmpenii-n cap pe care să le las acolo doar
pentru că nu ar interesa pe nimeni.
Vreau să am valoare!
No comments:
Post a Comment