Metehne

Unii oameni isi umplu viata, golita de continut (la un moment dat) cu cele mai ciudate lucruri si obiceiuri. Elena Gruia, ramasa singura (dupa divort) se atasase de un catel dragalas, Boby, pe care il primise in dar de la o prietena buna (femeia plecase din tara si i-l cedase cu drag). Neavind prea multe de facut, femeia isea zilnic la plimbare cu patrupedul, renuntind la obiceiul de a vegeta in casa, citind vreo carte sau uitindu-se la televizor.

In timpul lungilor sale plimbari cu catelul, cunoscuse sute de femei si barbati impatimiti ca si ea, legind prietenii nenumarate. Printre acesti prieteni de ocazie, la care tinea foarte mult, unul dintre acestia prinse contur in inima ei si ameninta sa aprinda o flacara stinsa demult. Il chema tot Boby ca si pe catel, era chipes si foarte prietenos (lipicios). Din vorba in vorba se trezise intr-o buna zi cu el in pat, iar dupa aceea in viata ei goala. Numai ca Boby era casatorit (avea sa afle mai tirziu), nu se prea intelege cu consoarta, dar nu avea curajul s-o paraseasca (fiind la mijloc si doi copii). Elena il indemnase s-o paraseasca si sa ramina cu ea, insa el intirzia sa ia o decizie barbateasca, preferind, se pare, situatia aceea neclara.
- Nu ca as mai avea ceva pentru ea, ii spuse el intr-o zi, dar mi-e frica sa nu faca vreun infarct. Are probleme serioase cu inima!
- Dar de inima mea nu ti-e frica? ii reprosase ea. Cum crezi ca ma simt eu dupa ce pleci de la mine si mergi la ea? - Nu mai avem nici un fel de relatii demult! - Oare? - Iti jur! - Bine, sa zicem ca ai dreptate, dar lucrurile nu mai pot continua asa! Ma arata oamenii cu degetul! - Mai ai un pic de rabdare! N-o mai duce mult! - Pina atunci nu mai vezi nimic !zimbi ea, luind catelu de zgarda. Hai la plimbare cu mama, Bobita! Lucru cel mai important, observa Charles Dickens, este sa fii gata in orice moment sa sacrifici ceea ce esti pentru ceea ce ai putea deveni”.