Orele de filosofie, adevarate gauri negre

In opinia mea, gaurile negre sunt niste chestii din astronomie despre care nu se stie mai nimic si pe care numai cei cu un anumit grad de nebunie si inteligenta mult peste limitele normale pretind ca le inteleg. Exact aceeasi parere am avut-o si dupa prima ora de filosofie din clas a XII-a la liceu, ca sa fiu sincera. Bine, inteleg teoria lui Pascal cu ‘omul este o trestie cugetatoare’. Ideea principala a acestei sintagme e ca omul este o creatura sensibilia, firava, care adeseori se lasa purtata de viata, de timp, de ‘vant’. Totusi, tot acest om sensibil, aceasta ‘trestie’, are capacitatea de a cugeta, are ratiune, ceea ce-i confera putere si siguranta.

Dar restul? Exista anumite teorii pe care nu le-am putut intelege sub nici o forma niciodata. Si din pacate, sau din fericire, profesoara pe care am avut-o la clasa pentru aceasta materie se nimerise sa fie extrem de pasionata de domeniu. Ce-i drept, cred ca n-am vazut niciodata un profesor atat de pasionat de materia pe care o preda, este un lucru extraordinar de rar in sistemul educational de zilele astea. Cu tot respectul pentru aceasta profesora, insa, nu e posibil sau acceptabil sa i se dea unui elev sa-si scrie opinia intr-un eseu de minim 6 pagini despre sensul vietii sau ceva la fel de vag ca asta. Din fericire pentru mine nu am fost niciodata in situatia de afi corigenta pentru ca aveam cunostinte destul de vaste in psihologie si preluam de acolo ca sa-i trantesc ei pe tava niste notiuni pe langa citatele memorate mecanic cu o seara inainte pe care le uitam imediat dupa ora.

Si pe cat de mult m-am chinuit sa inteleg acest domeniu, pe atat de interesant mi s-a parut inca de la primele lectii. Exact ca si o gaura neagra pentru astronomi.

No comments:

Post a Comment