Mic ghid pentru un weekend in Sibiu

Cand spunem Cibinum sau Hermannstadt, ne gandim mereu la acelasi oras superb, renumit pentru strazile lui frumoase – Sibiul. Situat pe apa Cibinului, la poalele Muntilor Fagaras, acesta este un important centru economic si cultural. In 2007 a fost numit Capitala Culturala Europeana.

Orasul este unic in lume – centrul istoric a intrat in patrimoniul UNESCO si este unul din cele mai bine pastrate locatii istorice din tara – ziduri, cladiri, fortificatii sunt mentinute intr-o stare foarte buna. Frumusetea orasului este data in primul rand de faptul ca aici s-a dezvoltat un mozaic de nationalitati si religii. Sibiul adaposteste grupuri etnice diverse, majoritatea fiind constituita din romani. Pe langa acestia, intalnim multi germani, numiti sasi, care sunt descendenti ai colonistilor saxoni emigranti in secolul 12 din Alsacia, Lorena si Luxemburg, o comunitate evreiasca si cativa unguri, toate aceste popoare punandu-si amprenta pe aspectul orasului. Viata religioasa este si ea foarte diversa, existand, alaturi de ortodocsi, si credinciosi romano-catolici, greco-catolici si reformati.

Daca vrem sa vizitam Sibiul, ne putem caza la una din multele si renumitele pensiuni cochete, care au preturi accesibile – Casa Frieda, Casa Romana, ori Casa Salzburg. Putem opta si pentru apartamentele in regim hotelier, sau pentru hoteluri, toate gasindu-se cam in orice zona a orasului. Desigur, este de preferat cazarea cat mai aproape de centrul orasului, oferta fiind numeroasa insa tarifele usor mai mari decat la pensiunile si hotelurile situate mai aproape de periferie.

Daca ajungeti in Sibiu, trebuie sa vizitati Palatul Bruckenthal. Situat in Piata Mare, devenita o data cu evenimentele din decembrie 1989 “kilometrul 0”, un loc simbolic, alaturi de cladiri impunatoare, in acelasi stil cum sunt Casa Haller, Casa Albastra, Casa Hecht, Lutsch si Primaria orasului, este, impreuna cu Biserica Romano-Catolica, una din cele mai importante constructii ale secolului al XVII-lea. Muzeul National Bruckenthal a fost construit intre anii 1779 si 1788 de baronul Samuel von Bruckenthal pe o latura a Pietei Mari. Muzeul a fost infiintat in anul 1817, si aici sunt expuse colectiile baronului, printre care si doua tablouri celebre: “Sf Ignatiu de Loyola” si “Sf Franciscus Xaverius”.

Un edificiu impunator in stil gotic este Catedrala Evanghelica. Fiind una din cele mai impunatore cladiri din centrul istoric al orasului Sibiu, impresioneaza prin inaltimea turnului (73 de metri) ce poate fi vazut aproape din orice colt al orasului. Turnul este considerat cel mai inalt din Transilvania. Biserica este cunoscuta si pentru orga realizata in stil baroc in anul 1671 de un mester slovac - cea mai mare orga din S-E Europei. Acest fapt este o mandrie pentru sibieni, care nu rateaza niciun concert organizat in fiecare miercuri pe timpul verii.

Biserica Ursulinelor este un edificiu ridicat de catre calugarii dominicani. Acesta dateaza din jurul anului 1479, iar dupa mai mult de doua secole, biserica gotica a fost transformata in constructie baroca. Elementele gotice se mai vad si acum. Portalul de pe fatada din vest este un impresionant element gotic, iar interiorul bisericii este in stil baroc.

Podul Minciunilor este un vechi simbol al orasului si leaga doua sectoare ale Pietei Mici – Orasul de Jos si Orasul de Sus. Este construit pe locul unui turn de poarta al celei de-a doua incinte de fortificatii. Podul este mentionat prima data de Emil Sigerius, in 1771, cand spune ca „trecerea pe sub Podul Minciunilor este luminata noaptea de trei lanterne si pazita de trei santinele”. Constructia a fost renovata in anul 1859, fiind prima din Romania si a doua din Europa confetcionata din fonta turnata. Decoratiunile prin traforare si cercurile mari in care este incrustata stema Sibiului fac din acest loc unul din cele mai incarcate de istorie.

Turnul Sfatului este iarasi un edificu care nu trebuie uitat. Fiind putin mai „tanar” decat Sibiul, ii este atestata prezenta pentru prima data in 1224. In acea vreme avea doar patru etaje, si servea ca fortificatie, dar si ca punct de observatie in caz de incendii. De-a lungul timpului a mai fost si depozit de cereale, muzeu de stiinte naturale sau de arme medievale. In zilele noastre este muzeu, si ofera o panorama splendida de la nivelul al 7-lea spre Fagaras, Piata Mare, Gara Sibiu, Dealul Gusterita, etc. La etajul 6 se gasete mecanismul ceasului care da ora exacta.

Sibiul este unul din acele orase al carui farmec nu este „alterat” de vreun anotimp, putand fi vizitat in orice perioada a anului. Exista si perioade care aduna foarte multi vizitatori – la Targul de Craciun (24 noiembrie-26 decembrie) se expun felurite mancaruri traditionale si dulciuri. Pe langa acestea produsele hand-made ca lumanari sculptate manual, globuri, accesorii si obiecte decorative din fier forjat, lemn, ceaiuri, sunt foarte populare in randul turistilor. Blanurile, accesoriile din blana sunt cautate de doamne nu numai pentru pretul foarte bun, ci si pentru calitatea lor. Festivalul de Jazz si Festivalul International de Teatru au loc in luna mai, cand Sibiul este primitor, inflorit, cald, abia trezit la viata, adunand mii de pasionati ai jazzului sau ai teatrului. Urmatoarea luna este rezervata Festivalului International de Film Transilvania. Cand vremea se incalzeste, Sibiul este orasul perfect pentru promenada. Temperaturile sunt potrivite datorita apropierii de munti. Luna iulie este dedicata pasionatilor de masini si de senzatii tari. Raliul de la Sibiu este un eveniment mult asteptat de pasionatii de automobile… rapide.

Daca vizitati Sibiul, trebuie sa incercati si felurile traditionale: cea mai buna ciorba de burta se mananca la restaurtantul Kon Tiki, iar costitele afumate cele mai gustoase sunt servite La Turn. Preparatele sasesti de la restaurantul Hermania sunt apreciate de toata lumea. Puteti cumpara branzeturi din Piata Cibin, si bineinteles, puteti savura o cafea in timp ce admirati orasul la inaltime la Cafe Wien.

Daca ati vizitat orasul, si mai aveti timp liber, puteti sa mergeti prin imprejurimile orasului: nu veti regreta. Rasinari, Cisnadioara, Biertan, Paltinis, Ocna Sibiului ofera privelisti impresionante. Pentru informatii detaliate, vizitati site-ul orasului, care este unul din cele mai bine organizate. De asemenea, trebuie sa va informati din timp asupra evenimentelor culturale in perioada in care ajungeti, sigur se va juca o piesa buna, un concert, o expozitie.

Ideea devenirii

Semi-partuzele mascate skins. Între 17 şi 22 de ani sunt frecventate masiv. Înainte: whisky, coca şi metilenă (suprimă inhibiţiile). Lucrurile se dezlănţuie în jumătate de ceas.

        Chomsky în Franţa: dezamăgire pe toate planurile. Publicul asistă, stupefiat, la platitudinile incoerente ale unui bătrân despre Orientul Mijlociu şi economia mondială. Nici umbra unei idei, a unei ebuliţii reflexive. Sentiment general de jenă.

       Nu e prima oară când observ: un text pe care-l găsesc ruşinos de slab seara devine bun, pe alocuri uimitor, a doua zi… Dimineţile nu sunt bune pentru critică (în ciuda evidenţei feţelor devastate care răsar lângă noi). Cred că noaptea s-a conceput tot ce s-a scris mai bun. M. îmi spunea că se trezeşte pe la patru dimineaţa, când încă nu răsare soarele, şi dă cel mai bun text, în acea stare de semiconştienţă şi derută. E singurul tip onest, pentru care am, nu ştiu cum, ontologic stimă în epoca asta. Noaptea e făcută pentru adevăr, nu străveziul dimineţii (ziua – a sclaviei). În general, circumstanţele care te izolează şi te obligă să te proiectezi în tine, nu în ceilalţi. Noaptea îl exclude şi pe celălalt, şi timpul, ai impresia că eşti singur în Univers. Cred că poţi recunoaşte uşor dacă un text sau un pasaj a fost scris noaptea, după vibraţia şi acuitatea stranie, după ecoul din tine.

       Ideea devenirii. O bună manieră de a trişa un pic, jucând pe cuvinte, de a mima profunzimea sau, mai degrabă, înălţimea gândului. În realitate miza e totuşi uriaşă. Nu abordezi oricum aşa ceva. Beauvoir, cu al ei ‘Femeie nu te naşti, ci devii’…, care e probabil luat din Erasmus (‘Omul nu se naşte om, ci devine’). Luat pesemne el însuşi din Tertullian: ‘Creştin nu te naşti ci devii’ etc. Sunt lucruri plicticos de facile. Nu s-a scris încă o carte a devenirii; şi Hegel a patinat. Cine intră puţin aici întrevede hăul. E nevoie de o istorie în întregime nouă. Suntem în pragul a ceva de negândit, e convingerea mea profundă.

       Hegesias – cirenaic uitat, apologet al sinuciderii, pretinzând că moartea e preferabilă vieţii: ce-ar zice azi, plimbat un pic prin oraşele şi timpurile noastre? Cel mai mult, din dialogurile lui Voltaire, îmi plăcea aducerea câte unei figuri vechi – Marc Aureliu etc. – printre contemporani, mizând pe valoarea de şoc a anacronismului. Îmi plăcea nespus descrierea derutei personajului, exclamativă şi plină de interjecţii.

       Nu pricep cum pot suporta alţii devastarea chipurilor. O observ mai ales la generaţia anilor ’60; au, azi, aproape 70 de ani şi, din cauza hainelor ‘tinere’ pe care, nu ştiu din ce prejudecată inversă, le poartă încă, a părului lăsat neglijent pe umeri şi-a tuturor semnelor exterioare ale tinereţii, oferă fără să-şi dea seama un contrast terifiant. Dacă ar fi îmbrăcaţi în haine anoste, gri, de bătrâni, chipurile de bătrâni s-ar estompa în fundal. Dar în contrast cu tinereţea falsă a coafurii, a hainelor lejere, proiectează în miile de riduri ceva cumplit. Când îi vezi, în orice caz, e infernul. Feţele complet distruse, pungile, pielea atârnând, zdrenţuită într-un mod schimonositor… Sufăr la propriu de câte ori îi văd – sau îi întrevăd, pentru că nu ştiu cum s-o iau la fugă. Nu există metodă mai sigură de a băga în sperieţi pe toată lumea decât dorinţa unui bătrân de a se îmbrăca tânăr. Contrastele ar trebui să rămână doar în literatură. Ce cumplit. Mă întreb dacă ceilalţi resimt acelaşi lucru, în registrul precis al dezgustului şi spaimei.

       Admirabilul Chesterton: “Un soldat înconjurat de inamici, dacă vrea să-şi croiască drum printre ei, trebuie să combine o puternică dorinţă de a trăi cu o ciudată nepăsare pentru moarte. Nu trebuie să se agaţe de viaţă, pentru că atunci va fi un laş şi nu va scăpa. Nu trebuie să aştepte moartea, pentru că atunci va fi un sinucigaş şi nu va scăpa. Trebuie să tindă spre viaţă într-un spirit de pură indiferenţă la ea; trebuie să fie însetat de viaţă ca de apă şi totuşi să bea moartea ca pe vin’.
       Acest paradox al curajului – viaţa provine din moarte, viaţa trebuie să se distrugă pentru a se menţine – e în fond la temelia tuturor fenomenelor. Bineînţeles, temelie uitată.

       Tot timpul am căutat altceva. Am experimentat frenetic, apoi plictisit. În câteva zile – cu o sastiseală nesfârşită. Nimic nu mă mulţumea. Mi-e greu să înţeleg de ce. Sunt sigur că nu vroiam mai mult, nu asta e cauza. Nu era un deficit ceea ce sesizam. Nimic nu mă mulţumea în sine. La puţină vreme după ce aveam ce-mi dorisem, pricepeam că nu înseamnă aproape nimic. Ce pacoste. Trage storurile, primeşte dimineţile.
       Totdeauna m-a mirat asta: cum reuşesc ceilalţi.

       Un pui de pisică plânge la câţiva metri. În cele din urmă, un copil se va înduioşa. Trece o damă pe tocuri; cumplit de urâtă. Cât e de complicat totul.

       Les plages d’Agnès (2008), Dodsworth (1936).

       Satie, compozitor necunoscut sau uitat, cu care am petrecut ultimele zile. Tulburări, vise, acţiuni fără noimă; înaintez prin aerul rău prevestitor. Se anunţă ploi. Vulnerabilitate. ‘Moi, je t’offrirai des perles de pluie/ Venues de pays où il ne pleut pas.’ E o linişte ireală.