Cum am trecut de la rock la manele si invers

Banuiesc ca toata lumea stie ca una din cele mai mari contradictii in lumea asta, la fel de mare ca polii Nord si Sud, este cea dintre muzica rock si manele. Inca de pe vremea cand Costi Ionita facea duete cu cei mai renumiti manelisti de cand a aparut acest curent. Eu am fost crescuta cu rock clasic romanesc datorita tatalui meu si a zecilor de casete cu Iris si Cargo pe care mi le-a cumparat inca de la varsta de trei ani. De asemenea, am vazut concerte cu Iris impreuna vreo cinci ani la rand, deci se poate deduce in primul rand ca am continuat sa ascult rock foarte multa vreme si, in al doilea rand, ca tata e obsedat de Iris.

Datorita obsesiei mele pentru limba engleza, totusi, trecusem de granitele autohtone indreptandu-ma catre Aerosmith, Guns’n’Roses si alte trupe de genul asta. Asta a fost cam pana sa intru la liceu. Din acel moment, au inceput chefurile cu tot felul de oameni, si sincer, exista oare chefuri fara manele in liceu? Daca or fi, eu cu siguranta am fost foarte departe de ele. Si uite asa dintr-o betie in alta, dintr-un bal al bobocilor intr-un Revelion acasa la cine stie cine, am ajuns sa invat toate manelele din 2004 incoace. Exceptie facand ‘O, viata mea’ care cred ca intra in cultura generala a oricarui roman, sincer. Nu am ajuns sa ascult manele singura acasa sau chestii de genul. Ascultam doar cand petreceam cu prietenii, numai ca ajunsesem in punctul in care ceream eu cate o manea dupa patru-cinci pahare de vodka. Bineinteles, tata n-ar fi mandru de asta, insa in apararea mea, am ramas fidela muzicii folk si rock pana in prezent. Si probabil asa voi ramane intotdeauna, chiar daca uneori mai dansez pe cate un Salam.

No comments:

Post a Comment