Casa mea din orice casa

De cand sunt mica, visez la un lucru: sa am bani incat sa imi permit sa stau in hoteluri din Bucuresti si sa ma plimb mereu cu taxiul. Cu taxiul ma plimb, nu mereu, dar destul de mult, incat sa spun ca mai bine de 80%, visul meu cel de pe urma este implinit. Dar in hoteluri din Bucuresti nu am bani sa stau si sincer va spun ca nici nu sunt pretentioasa, as incepe de jos, cum s-ar spune, adica de la hoteluri doua stele. Numai ca, mie mi-ar placea sa stau in hotel pe termen lung, nu doar cateva nopti, adica in hotel sa fie casa mea, sa ma trezesc dimineata, sa plec la serviciu si sa vin acasa, in acest caz in camera de hotel, si sa vad patul frumos aranjat, totul mirosind a curat si proaspat.

Nu mi-am dorit niciodata o casa, inca ma intreb de ce si ma bate gandul sa imi fac un arbore genealogic amanuntit; s-ar putea sa descopar niste radacini nomade pe acolo, ca prea am chef de duca mereu si prea nu ma pot aseza la un loc. Dar asta e alta poveste...Cum spuneam, nu mi-am dorit niciodata o casa, cel putin nu una clasica, ci mi-a placut intotdeauna ideea de a-ti permite sa stai mereu altundeva, iar in cazul meu la hotel, sa ai mereu micul dejun facut, dar sa poti in acelasi timp sa intalnesti in fiecare zi alti oameni, sa relationezi cu ei, sa inveti lucruri pe care altfel nu ai avea cum. Sa te stii atat de bine cu personalul, incat sa nu spui tu ce vrei, ci, odata ridicat receptorul, vocea de la celalalt capat sa iti spuna: va aducem sticla de sampanie X si cotletul de porc invelit in sos de... ceva pompos ar fi, dar nu imi vine acum in minte niciun sos pompos. Poate pentru ca inca nu am ajuns la nivelul la care sa ridic receptorul si cealalta voce sa stie ce imi doresc mai bine decat stiu eu.

Chiar daca inca nu am “casa mea” in hotel, de-a lungul “sederii mele” aici, am avut ocazia sa vad si sa testez pernele moi a catorva hoteluri din Bucuresti, dar si din alte capitale europene si pot sa spun ca hotelurile noastre castiga detasat la capitolele design, curatenie si calitatea serviciilor. Chiar si cele din lanturi internationale sunt mult mai bune decat suratele lor din alte parti, ceea ma face sa cred ca ori romanii sunt mult mai pretentiosi decat alte natii, ori romanii au responsabilitatea muncii mai abitir dezvoltata. Probabil ca ambele sunt adevarate intr-o masura si sincer, atata timp cat eu primesc ceea ce am nevoie, nici nu prea ma intereseaza care sunt motivele. Pentru ca, fata de alte tari, aici pot sa recomand oricui si hoteluri doua stele, fara nicio strangere de inimia si, pe langa toate nemultumirile mele legate de Romania, ma bucur ca exista si lucruri pentru care sa spun: Romania este o tara care merita vizitata!

No comments:

Post a Comment